A murit constiinta exilata a romanilor Monica Lovinescu

Duminică s-a stins din viaţă, la Paris, Monica Lovinescu, omul care, de la microfonul Europei Libere, a fost reperul moral al românilor.

Ura regimului comunist dar si cel al cameleonilor democraţi din zilele noastre nu au speriat-o si nu au clintit-o in demersul ei de a spune adevarul fapt ce a atras antipatia si iritarea din partea atâtor bărbaţi asupra Monicăi Lovinescu.

Monica Lovinescu a murit duminică la Paris în vârstă de 85 de ani, însă nici acum duşmanii ei nu arată cuvenita remuşcare.

Problemele Monicăi Lovinescu cu Securitatea au început din 1948, când, influenţată de abdicarea regelui, a cerut azil politic în Franţa. Ca urmare, mama sa, Ecaterina Bălăcioiu, soţia criticului Eugen Lovinescu, a fost arestată, torturată şi ucisă în închisoarea Jilava, apoi aruncată într-o groapă comună.

Procurorul care s-a ocupat de caz s-a mutat în apartamentul familiei, ce găzduise şi cenaclul „Sburătorul“, iar biblioteca a fost arsă într-o casă conspirativă a Securităţii.

Impulsionată şi de dramatica experienţă personală, în 1967 Monica Lovinescu a început să realizeze la Europa Liberă emisiunile „Teze şi antiteze la Paris“ şi „Actualitatea culturală românească“.

Punctul culminant al urmăririi sale de către Securitate a fost atins în 1977, când, în curtea casei sale de pe sStrada François Pinton din Paris, a fost bătută cu bestialitate de doi terorişti palestinieni plătiţi de regimul de la Bucureşti.

Conform generalului Pacepa, care a dezertat în 1978, Ceauşescu i-ar fi spus acestuia înainte de atentat: „Să i se închidă gura. Nu trebuie ucisă. S-o facem zob. Să-i spargem dinţii, falca, braţele. Să nu mai poată niciodată vorbi sau scrie“. Acţiunea a fost condusă de Hani Hassan, consilier al lui Yasser Arafat pe probleme de terorism şi, totodată, colaborator al Securităţii sub numele de cod „Annette“.

Bătaia nu a avut însă efectul scontat. După o zi de comă, cu un traumatism cranian, cu o fractură la baza nasului şi cu un hematom de la umăr până la mână, Monica Lovinescu a fugit din spital pentru a se reîntoarce la microfonul Europei Libere, unde a denunţat atentatul.

În 1979 s-a consumat un alt episod celebru al luptei Securităţii împotriva Monicăi Lovinescu. Prin intermediul revistei „Săptămâna“, condusă de Eugen Barbu, şi sub semnătura lui Dan Ciachir, a apărut un articol vituperant despre aceasta, Virgil Ierunca şi Eugene Ionesco, intitulat „Murături de Paris“.

„Când nu suge din eternul biberon Goma, subiect de care credem că i s-a făcut lehamite şi ultimului ascultător, doamna Monica (…) ne face capul calendar cu George Dumezil, Alain Becanson, Philippe Sollers etc.“, se spunea în articolul în care era caracterizată drept „privighetoarea rârâită a microfoanelor müncheneze“.

Adversarii neîmpăcaţi ai Monicăi Lovinescu nu-şi pot reprima nici acum aversiunea. „Mi-am făcut datoria. Europa Liberă era o oficină a CIA, care acţiona împotriva României“. Astfel justifică acum deputatul PRM Ilie Merce urmărirea jurnaliştilor de la Europa Liberă, acţiune denumită „Eterul“ şi pe care a coordonat-o vreme de un an.

Moartea Monicăi Lovinescu îl lasă rece, fără nici o mustrare de conştiinţă. „Nici măcar nu am cunoscut-o. Nu am mustrări de conştiinţă pentru că ceea ce am făcut am făcut cu discernământ, nu am executat ca un robot nişte ordine“, spune fostul securist. Cât priveşte antiteza în care a fost prezentat adesea cu Monica Lovinescu, actualul parlamentar crede că este exagerată.

„Unii îşi dau o importanţă mai mare decât au în realitate. În plus, eu şi Monica Lovinescu nu am fost adversari, nu a fost un război pe viaţă şi pe moarte, ci unul între două sisteme“, conchide Ilie Merce.

Şeful pe linie de partid al lui Ilie Merce, Corneliu Vadim Tudor, unul dintre cei mai virulenţi inamici ai Monicăi Lovinescu, a declarat pentru Cotidianul că regretă dispariţia acesteia: „Deşi am fost adversari, astăzi nu pot spune decât „Dumnezeu să o ierte“ şi să se odihnească în pace lângă părintele ei pe care l-a iubit atât.

Eu am iertat-o demult. Chiar dacă a fost nedreaptă cu mine şi a făcut-o de multe ori pe biata mea mamă să sufere când asculta Europa Liberă, iată că viaţa le nivelează pe toate. Am o strângere de inimă acum, aşa cum am avut când s-a prăpădit un alt adversar al meu, Moses Rosen. Nu e uşor nici când încep să-ţi dispară inamicii. Pot spune că o parte din tinereţea mea a murit o dată cu ea“.

Dan Ciachir neagă paternitatea textului din 1979 şi spune astăzi că are conştiinţa împăcată totuşi faţă de Monica Lovinescu şi soţul ei. „Mulţumesc lui Dumnezeu că am apucat să mă împac cu ei în 2001, când le-am trimis cu dedicaţie cartea «Cronica ortodoxă» prin intermediul lui Cristian Bădiliţă.

Virgil Ierunca mi-a mulţumit apoi prin intermediul lui Tudorel Urian“, spune Dan Ciachir, care recunoaşte însă că, doar cu câţiva ani înainte, se simţise nedreptăţit de aceştia prin emisiunile lor. „Publicasem un interviu în «Orizont» cu Nina Cassian, pentru care m-au criticat, ca apoi, după ce Nina Cassian a plecat din ţară, şi ei să o invite în emisiuni“.

Publicistul susţine că textul „Murături de Paris“ a fost scris de Barbu, în timp ce el era în armată, însă pus în faţa faptului împlinit a acceptat situaţia. „Am fost de principiu că cine se scuză se acuză“, justifică el.