Naţionalismul este un concept sănatos cu condiţia să nu se transforme în extremism

Victor Neumann: Acolo unde limba, etnografia, geografia, onomastica şi religia furnizează principalele repere în identificarea apartenenţei naţionale, acolo diferenţialismul este la el acasă aidoma perioadei romantice în care a debutat. Sînt situaţii în care rezultatele unei singure discipline par suficiente pentru aşezarea unei etichete identitare. Asumarea unui ideal colectiv este atractivă pentru mulţi, dar în împrejurarea în care aceasta are loc în absenţa unei conştiinţe a persoanei, identitatea nu are nici o valoare. Ea poate fi percepută ca atare doar graţie unei minime instrucţii şi, deci, în temeiul emancipării social-intelectuale.
Născut în 1953 la Lugoj, Victor Neumann este istoric şi profesor universitar titular la Facultatea de Litere şi Istorie din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara. Principalele sale domenii de cercetare sînt: istoria intelectuală şi istoria gîndirii politice în România şi în Europa Est-Centrală în epocile modernă şi contemporană, interculturalitate şi multiculturalism, teoria istoriei.
A fost profesor invitat la Universitatea din Angers (Franţa) în 1999, la Emory University din Atlanta şi Georgia State University din Athens (Georgia, SUA) în 1999, la National Foreign Affairs Training Center din Washington, D.C., în 2001, şi bursier Fulbright, afiliat la The Catholic University of America din Washington, D.C., în 2000�2001. În martie 2003, a fost director de studii la Ecole Pratique des Hautes Etudes – Sorbona, Paris, iar în primul semestru al anului academic 2003�2004 este profesor invitat la Universitatea din Viena. A conferenţiat la prestigioase instituţii internaţionale precum: Woodrow Wilson International Center for Scholars din Washington, D.C., Columbia University din New York, London School of Slavonic and East European Studies, Universita degli Studi di Udine. Experienţa sa internaţională mai cuprinde prezentări şi stagii de cercetare desfăşurate în SUA, Marea Britanie, Germania, Franţa, Olanda, Bulgaria, Ungaria, Republica Cehă şi Austria. Între anii 1995�1997, a fost bursier NATO.
Între volumele cele mai importante se numără:
Vasile Maniu – Monografie istorică, Editura Facla, Timişoara, 1984.
Convergenţe spirituale (Studii privind relaţiile culturale şi politice în Europa Centrală şi de Est, 1750�1850), Editura Eminescu, Bucureşti, 1986.
Tentaţia lui Homo Europaeus. Geneza spiritului modern în Europa Centrală şi de Sud-Est, Editura Stiinţifică, Bucureşti, 1991, distins cu premiul “A.D. Xenopol” al Academiei Române.
The Temptation of Homo Europaeus, East European Monographs Boulder, Colorado, Columbia University Press, New York, 1993.
Istoria evreilor din România. Studii documentare şi teoretice, Editura Amarcord, Timişoara, 1996.
Identităţi multiple în Europa regiunilor. Interculturalitatea Banatului/ Identités multiples dans l’Europe des regions. L’Interculturalité du Banat, Editura Hestia, Timişoara, 1997.
Tentaţia lui Homo Europaeus. Geneza ideilor moderne în Europa Centrală şi de Sud-Est, Ediţia a II-a, Editura All, Bucureşti, 1997.
Istoria evreilor din Banat. O mărturie a multi- şi interculturalităţii Europei oriental-centrale, Editura Atlas-Du Style, Bucureşti, 1999.
Ideologie şi fantasmagorie. Perspective comparative asupra istoriei gîndirii politice în Europa Est-Centrală, Polirom, Iaşi, 2001.
Between Words and Reality. Studies on the Politics of Recognition and Changes of Regime in Contemporary Romania, Council for Research of Values and Philosophy, The Catholic University of America Press, Washington, D.C., 2001.
A colaborat la volumele colective cu o circulaţie internaţională: The History of Political Thought in National Context, Ediţie de Dario Castiglione şi Iain Hampsher-Monk, Cambridge University Press, Marea Britanie, 2001, şi International Perspectives on Intercultural Education, Edited by Kenneth Cushner, Lawrence Erlbaum Associates, SUA, 1998.
nici un comentariu până acum
Lăsați un comentariu
-
Recent
- Gândeşte !
- Barack Obama viitorul preşedinte american
- Criza internatională va afecta Romania în 2009
- Gigi Becali a crescut din sămânţa Naşului
- “Bricheta” Bucurşti ingenuncheată de bănăţeni
- A murit constiinta exilata a romanilor Monica Lovinescu
- Beneficiile politice mai importante decât altruismul luptei sindicale
- Flacăra olimpică a fost stinsă
- Corupţia din fotbalul românesc
- Islam sau Crestinism
- PD-L Buzău,” Curat democraţie Coane Fănică !”
- PSD între democraţia de partid şi grupul de interese
-
Legături







